Trump le-a spus liderilor europeni că s-ar putea întâlni cu Putin săptămâna viitoare
Președintele american Donald Trump s-ar putea întâlni personal cu omologul său rus, Vladimir Putin, săptămâna viitoare. O întâlnire între Putin și președintele ucrainean Volodimir Zelenski este planificată ulterior, relatează New York Times.
Trump și-a dezvăluit planurile într-o convorbire telefonică cu șefi de stat și de guvern europeni, printre care Zelenski, cancelarul german Friedrich Merz și secretarul general al NATO, Mark Rutte.
Întâlnirea ar urma să aibă loc fără participarea europenilor, notează Frankfurter Allgemeine Zeitung.
Nu este clar momentan dacă Putin și Zelenski au fost de acord.
Informația survine după mai multe eforturi diplomatice și un termen limită stabilit de Statele Unite. Recent, trimisul special al SUA, Steve Witkoff, s-a întâlnit cu Putin la Moscova, iar Trump a descris conversația ca fiind de succes și a vorbit despre ”progrese mari”.
Zelenski a declarat că pare să existe o mai mare disponibilitate a Rusiei…
