Ziua Europei 2023: Oamenii pot cunoaște mai bine instituțiile din Bruxelles, Luxemburg și Strasbourg
La 9 mai, Uniunea Europeană va sărbători Ziua Europei 2023, moment cu ocazia căruia se va comemora Declarația Schuman din luna mai 1950.
Pentru a marca această ocazie specială, instituțiile UE, inclusiv delegațiile și reprezentanțele UE din întreaga lume, vor organiza o gamă largă de activități online și la fața locului, oferind cetățenilor posibilitatea de a descoperi și de a se familiariza cu Uniunea Europeană.
În luna mai, Ziua Europei îi va reuni pe cetățeni pentru a afla mai multe despre modul în care UE sprijină pacea, securitatea și democrația prin atitudinea sa fermă în fața războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și a altor conflicte din întreaga lume. Ziua Europei 2023 va permite, de asemenea, vizitatorilor să se familiarizeze mai bine cu eforturile UE de a construi o Europă verde, digitală și competitivă, echitabilă și calificată, dar și puternică, rezilientă și sigură. Anul acesta, Ziua Europei va pune un…