Vladimir Putin acuză Occidentul de „crearea a tot mai multe conflicte”
Șeful Kremlinului a fluturat încă o dată memoria nazismului pentru a justifica invazia Ucrainei, prezentată de propaganda de stat drept o repetare a luptei din 1945, și a reiterat amenințarea nucleară împotriva aliaților săi.
Discursul este acum o parte obligatorie a sărbătorilor de 9 mai. An de an, și mai ales de când a lansat un război pe scară largă împotriva Ucrainei în 2022, Vladimir Putin s-a folosit de comemorările victoriei asupra Germaniei lui Hitler pentru a acuza Occidentul de activitate „nazistă”, relatează Le Monde.
„Vedem astăzi cum unii oameni încearcă să denatureze adevărul despre al doilea război mondial. Acest adevăr îi tulbură pe cei care au obiceiul de a-și construi politica colonialistă pe ipocrizie și minciună”, a atacat el din primele secunde, înainte de a deveni mai explicit.
„Revanșismul, manipularea istoriei, dorința de a apăra actualii moștenitori ai nazismului, toate acestea fac parte din politica…
