Trump urmează să discute cu Musk în efortul de a depăși disputele /Miliardarul a cerut demiterea președintelui SUA
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, urmează să discute vineri cu Elon Musk, fostul său consilier, în contextul disputelor pe tema contractelor guvernamentale care au condus la acuzații și la apeluri în sensul demiterii.
Un oficial din cadrul Președinției SUA a declarat pentru agenția Reuters că Donald Trump și Elon Musk vor vorbi în cursul zilei de vineri. Conversația ar avea rolul de a reduce tensiunile generate de o zi de ostilități care au marcat sfârșitul unei alianțe strânse.
Reprezentanții companiei Tesla, deținută de Elon Musk, nu au făcut, deocamdată, niciun comentariu asupra acestui subiect. Valoarea activelor producătorului de mașini electrice a scăzut cu peste 14% joi, generând pierderi de 150 de miliarde de dolari în cel mai mare declin din istorie. Trustul Trump Media & Technology Group Corp (DJT.O), care deține platforma de socializare online Truth Social, a avut, la rândul său, pierderi de 8,04%.
Antreprenorul…
