Rumen Radev sesizează Curtea Constituțională în legătură cu taxa de tranzit pentru gazul rusesc
Președintele Bulgariei, Rumen Radev, a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu prevederile Legii care impune o taxă de tranzit pentru gazul rusesc.
Potrivit cotidianului Darik, Rumen Radev a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu prevederile Legii privind controlul punerii în aplicare a măsurilor restrictive, având în vedere acțiunile Rusiei de destabilizare a situației din Ucraina, prin care se impun „contribuții energetice” importului de gaze naturale rusești în Bulgaria, precum și tranzitului său în Europa pe teritoriul bulgar.
În solicitarea adresată Curții Constituționale, președintele afirmă că au fost încălcate o serie de prevederi ale Constituției Bulgariei.
Textele vizate sunt incompatibile cu principiul legalității taxelor și impozitelor, întrucât nu este clară natura juridică a „contribuției” nou introduse și dacă aceasta constituie un impozit sau o taxă vamală.
De asemenea, se observă că au fost încălcate…