Putin se adresează luptătorilor ruși: „Credem în voi și în victoria noastră în Ucraina”
În discursul său de Anul Nou, Vladimir Putin a afirmat că Rusia crede în „victoria” sa în Ucraina și s-a adresat direct luptătorilor ruși, notează „La Libre Belgique” (Belgia).
Președintele rus, Vladimir Putin, a afirmat miercuri, în discursul său de Anul Nou, că Rusia crede în „victoria” sa în Ucraina, la aproape patru ani de la începerea ofensivei sale.
„Îi felicit pe toți luptătorii și comandanții noștri, la apropierea Anului Nou. Credem în voi și în victoria noastră”, a declarat el într-un mesaj video difuzat la televiziunea rusă.
„Milioane de oameni din Rusia, credeți-mă, se gândesc la voi”, a spus dl Putin, îndemnându-și concetățenii să-i sprijine pe „eroii” care luptă pe front.
Conflictul din Ucraina, declanșat de Moscova în februarie 2022, este cel mai sângeros din Europa de la al Doilea Război Mondial încoace, cu zeci, chiar sute de mii de morți.
Miercuri s-au împlinit și 26 de ani de la venirea la putere…
