Procurorul general al UE spune că ONU „încetează” protecția palestinienilor

Deteriorarea situației din Gaza în urma războiului dintre Hamas și armata israeliană justifică acordarea statutului de refugiat palestinienilor.
Asta, având în vedere că situația este de așa natură, încât protecția oferită până în prezent de Agenția Națiunilor Unite pentru ajutor și ocupare refugiaților palestinieni din Orientul Apropiat (UNRWA), poate ”înceta”, potrivit La Stampa.
Avocatul general al Curții de Justiție a UE, Nicholas Emiliou, elaborează o propunere de interpretare juridică în materie de imigrație. Avocatul general este convins că încetarea protecției sau asistenței UNRWA poate avea loc nu numai în cazul în care acea agenție își încetează activitatea, ci și în cazul în care partea interesată a fost forțată să părăsească zona de operare UNRWA din motive independente de voința sa, cum ar fi un război, sau invitația forțelor israeliene de a-și abandona casa și teritoriul, așa cum s-a și întâmplat de altfel…