Premierul Ciolacu și o parte dintre miniștri, vizită de lucru în Germania

Prim-ministrul Marcel Ciolacu va avea, în perioada 4-5 iulie, o vizită de lucru în Germania, unde are întrevederi cu cancelarul Olaf Scholz atât în format tête-à-tête, cât și în plenul delegațiilor, urmate de o conferință comună de presă.
De asemenea, șeful Executivului va avea o întrevedere cu Katrin Göring-Eckardt, vicepreședintele Parlamentului Germaniiei, și cu reprezentanți ai Parlamentului german din principalele grupuri politice.
Guvernul spune că „vizita va avea și o importantă componentă economică”, pentru că prim-ministrul va participa la întâlniri cu reprezentanți ai mediului de afaceri și ai industriei de apărare.
În prima zi a vizitei, Ciolacu se va întâlni cu reprezentanți ai comunității de români din Germania și va depune o coroană la Memorialul Holocaustului din Berlin.
”Cooperarea dintre România și Germania are un potențial semnificativ, pe care am convingerea că îl putem valorifica și mai mult în interes reciproc….