Oana Sivache: Continuitatea actului medical nu mai poate fi asigurată din lipsă de personal
Directoarea generală a Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), Oana Sivache, a atras atenția joi că nu mai poate fi asigurată continuitatea actului medical din lipsă de personal, având în vedere tăierile de fonduri.
Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) trage un semnal de alarmă în legătură cu profunda criză din sistemul de sănătate, susținând că ”guvernanții au condus sistemul medical către un colaps iminent prin ignorarea crizei din domeniul sănătății și prin tăierile drastice ale fondurilor alocate spitalelor, punând astfel în situație critică viețile pacienților”.
Potrivit unui comunicat ASSMB, camera de gardă de la Spitalul de Copii Gomoiu se afla joi în pericol de a fi închisă din lipsă de personal.
”Spitalul este sub coordonarea ASSMB, însă, în urma ordonanței emise de guvernul Ciolacu, angajările au fost blocate încă de anul trecut”, se arată în…