Oamenii de știință au descoperit cum scapă celulele canceroase de acțiunea sistemului imunitar
Pentru prima dată, oamenii de știință au identificat mecanismul care permite celulelor canceroase să scape de acțiunea sistemului imunitar.
Descoperirea a fost făcută de un grup de cercetători de la Centrul Național al Cancerului din Singapore, care au publicat în acest sens un studiu științific în revista Nature Communications, relatează Il Messaggero.
Profesorul Gopal Iyer, autorul principal al studiului și șeful Departamentului de Chirurgie a Capului și Gâtului de la Centrul Național al Cancerului din Singapore, a declarat că sistemul imunitar detectează și distruge celulele anormale, cum ar fi celulele canceroase, dar în unele cazuri, acestea din urmă „evită” acțiunea imunitară.
Acest lucru este posibil prin mecanismul metastazei, procesul prin care celulele canceroase se desprind de tumora primară și se regenerează în alte părți ale corpului, făcând cancerul mai dificil de tratat.
Din acest motiv, echipa a decis să studieze debutul precoce…