Noul Parlament polonez declară neconstituționale reformele în justiție ale fostului Guvern
Noul parlament al Poloniei a declarat că reorganizarea sistemului judiciar decisă de precedentul guvern, condus de Partidul Lege și Justiție (PiS), este neconstituțională, transmite DPA, citată de Agerpres.
Modificările aduse Consiliului Național Judiciar de fostul executiv în anii 2018, 2021 și 2022 fuseseră adoptate cu ”încălcarea brutală a Constituției Republicii Polone”, arată o rezoluție adoptată miercuri de parlamentul polonez.
Varșovia se află de mai mulți ani în dispută cu Comisia Europeană în legătură cu reformele controversate ale sistemului judiciar puse în aplicare de guvernul PiS.
Executivul comunitar a reclamat Polonia la Curtea de Justiție a UE (CJUE) și încă blochează miliarde de euro din fondul european de redresare post-COVID-19 din cauza obiecțiilor față de reformele respective.
Noul guvern condus de premierul Donald Tusk, care și-a preluat mandatul în urmă cu o săptămână, a anunțat că va abroga reformele judiciare…
