Nava Gas Lisbon arde în continuare la 14 mile de ţărm (25,9 km), la doar trei km de apele teritoriale ale României. Cea mai mare vulnerabilitate la adresa securității la Marea Neagră este că nu avem senzori pentru a ști în orice moment ce ne atacă şi cine a lansat atacul
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române (ANR) au anunţat, miercuri, că incendiul de la bordul navei Gas Lisbon a scăzut în intensitate, menţionând că situaţia este în continuare monitorizată de autorități. ANR a precizat că nu există risc pentru populaţie, scrie Monitorul Apărării și Securității.
„Incendiul de la bordul navei Gas Lisbon a scăzut în intensitate, iar evoluţia situaţiei este atent monitorizată de autorităţile competente. Având în vedere poziţia navei, la aproximativ 14 mile marine de ţărm, nu există risc pentru populaţie, turişti sau activităţile desfăşurate pe litoralul românesc”, au transmis reprezentanţii ANR.
Nava a fost atacată în urmă cu două nopţi de trei drone ruseşti, conform declaraţiei echipajului. Autorităţile române s-au grăbit să spună că nava nu este în apele teritoariale ale României (12 mile marine de ţărm, 22,2 km), dar nu au putut oferi informaţiile de bază în astfel de…
