Mediul de afaceri critică bugetul: Cifrele relevă un optimism excesiv și nejustificat al Guvernului
Cifrele bugetului pentru anul 2024 relevă un optimism excesiv și nejustificat al Guvernului privind nivelul veniturilor, susțin reprezentanții Confederației Patronale Concordia, într-un raport publicat miercuri, citat de Agerpres.
„Guvernul se așteaptă la intrări din fonduri europene și PNRR de peste 60 de miliarde de lei, deși din cele 55 de miliarde lei pe care și le-a propus pentru 2023, va realiza puțin sub 29 de miliarde lei. Cele 12 miliarde în plus pe care Guvernul consideră că le va colecta suplimentar din CASS după extinderea bazei sunt și ele cu un semn de întrebare în lipsa unei fundamentări din care să înțelegem cum s-a ajuns la această cifră”, se menționează în raport.
Confederația Patronală Concordia subliniază că o construcție bugetară bazată pe estimări nerealiste poate duce la repetarea situației din 2023, punând presiune suplimentară pe contribuabili și pe mediul de afaceri când economia deja încetinește.”Deși o…