Limitarea plăților cash încinge spiritele. Ciolacu: Măsurile, propuse de „o echipă de la ANAF”
Decizia de a limita, începând cu 11 noiembrie, plățile cash atât pentru persoanele fizice, cât și pentru persoanele juridice a încins spiritele în România.
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a transmis luni că el le-a spus băncilor că „în România rata de intermediere este de 25 %”, iar raportul între între depozite și împrumuturile pe care băncile le dau pentru investiții este de 70%.
Așadar, în momentul de față „băncile trebuie să vină și să sprijine economia românească, să finanțeze, să capitalizeze sectorul de business din România pentru a putea să asigurăm dinamica și ritmul de dezvoltare la nivelul mediului de afaceri”.
„În condițiile în care această măsură de plafonare a plăților cash cu care, încă o dată, nu am fost de acord de la început, a fost o măsură luată în Coaliție, explicându-se la vremea respectivă care sunt intențiile pentru care se adoptă o astfel de măsură”, a continuat el.
Ciucă a spus că a vorbit…
