Iulia Motoc a depus jurământul pentru funcția de judecător al Curții Penale Internaționale
Este pentru prima dată când un român reușește să acceadă la această instanță de judecată internațională. Judecătoarea Iulia Motoc a fost aleasă cu o majoritate de peste două treimi a reprezentaților, a doua dintre cei șase judecători selectați.
În arhitectura internațională, funcția de judecător al Curții Penale
Internaționale este echivalentă cu cea de Secretar General adjunct al ONU, iar din această perspectivă, reușita judecătoarei Iulia Motoc reprezintă ”un nou
obiectiv de excelență atins, al reprezentării României pe scena globală”, potrivit unui comunicat de presă.
Curtea Penală
Internațională a fost instituită prin Statutul de la Roma, semnat în 1998 de
120 de state și intrat în vigoare în 2002, fiind responsabilă pentru judecarea
crimelor împotriva umanității, crimelor de război, genocidului și crimelor de
agresiune. Aceasta este instanță de judecată permanentă, alcătuită din 18
membri.
În ultimii 10…
