Iohannis transmite din nou că rotația de premieri trebuie să se desfășoare „sticlă”
Președintele Klaus Iohannis a vorbit miercuri despre greva generală din educație, dar a ținut și să transmită din nou Coaliției de guvernare că rotația de premieri poate avea loc până pe 30 mai.
„Nu există nicio sincopă în discuții și, sigur, greva din învățământ este o temă foarte serioasă și sunt foarte bucuros că, în afară de faptul că legile educației au fost adoptate în Parlament, chestiune care este notabilă, în sensul că de multă vreme legi ale educației nu au mai fost adoptate în procedură ordinară. Solicitările dascălilor sunt în bună parte legitime, ușor de înțeles. Acum Coaliția este în situația să negocieze ceva și mă bucur că aceste negocieri se poartă real, în format de Coaliție, au existat mai multe întâlniri și speranța mea este să se termine amiabil”, a spus Klaus Iohannis într-o declarație de presă comună cu omologul german Frank-Walter Steinmeier, la Palatul Cotroceni.
Președintele a mai spus că…
