Haga permite livrarea armelor germane în Israel

Curtea Internațională de Justiție de la Haga a respins cererea făcută de Nicaragua, care solicita interzicerea trimiterii de ajutoare militare din partea Germaniei către Israel, transmite El Periodico.
De altfel judecătorii au explicat că, în opinia lor, nu au fost întrunite condițiile legale pentru emiterea unui astfel de ordin și prin urmare au respins cererea cu 15 voturi pentru și unul împotrivă.
„Pe baza informațiilor de fapt și a argumentelor de drept prezentate de părți, Curtea concluzionează că, în prezent, împrejurările nu sunt de natură a necesita o intervenție”, a declarat Nawaf Salam, președintele Curții. Totuși, completul de 16 judecători nu a arhivat cazul în totalitate. Sentința Curții de Justiție a vizat de fapt doar posibile ordine imediate, în timp ce analiza completă a cazului va necesita probabil ani de muncă.
Salam a mai precizat că instanța „rămâne profund preocupată de condițiile catastrofale de viață ale…