Grindeanu, despre criza cerealelor: Asta este o problemă de comerț, nu neapărat de agricultură
Vicepremierul Sorin Grindeanu consideră că situația cerealelor din Ucraina este mai degrabă o problemă de comerț și nu una neapărat de agricultură, precizând că nu vede ca responsabilitatea să fie aruncată 100% în spatele ministrului Agriculturii.
Sorin Grindeanu a fost întrebat, vineri, într-o conferință de presă, citat de News.ro, dacă, în ceea ce privește importurile de cereale din Ucraina, ar trebui să preluăm exemplul Poloniei și Ungariei care au interzis chiar și importurile de alimente.
„Am văzut că de dimineață au fost discuții între ministrul Daea și omologul ucrainean. Am citit că va exista și o poziție a Comisiei Europene în perioada următoare legată de acest subiect. Cred că dialogul este absolut necesar și salut faptul că ministrul Daea a avut această întâlnire, deși vă spun sincer, poate că nu văd eu foarte bine această problemă, dar dacă tot vorbim de vânzare de cereale, asta este o problemă de comerț, nu e…