CSM spune că ar fi fost esențială analiza CJUE asupra Legii privind pensiile magistraților
După ce CCR a declarat Legea pensiilor speciale constituțională, CSM a precizat că ar fi fost esențială analiza Curții de Justiție a Uniunii Europene cu privire la respectarea garanției de independență a justiției prin noul proiect de lege.
„Această posibilitate există în continuare și poate fi valorificată în situații individuale cu care instanțele judecătorești vor fi învestite”, precizează Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).
Consiliul Superior al Magistraturii susține că acest nou cadru legislativ va produce „efecte grave” asupra funcționării sistemului judiciar.
Creșterea din nou a vârstei de pensionare a magistraților și eliminarea pensiei de serviciu nu doar că riscă să genereze plecări din sistemul judiciar, ci transformă profesia de magistrat într-una „neatractivă” pentru noile generații de profesioniști ai dreptului.
„Deficitul mare de magistrați, numărul de patru ori mai mare decât media europeană al dosarelor…
