Controversatul om de afaceri Viorel Cataramă, fost informator al Securității, s-a reîntors în PNL

Omul de afaceri Viorel Cataramă revine în PNL, la aproape șase ani de la excluderea din partid, formațiunea pe care o conduce, Partidul Dreapta Liberală, urmând să fuzioneze prin absorbție cu PNL.
”Urmează să aibă loc o fuziune prin absorbție a Partidului Dreapta Liberală cu PNL Important este să ne regrupăm toate forțele liberale de dreapta în aceste campanii electorale care vor fi foarte grele, dificile, dar sunt convins că se vor termina cu un succes important al PNL. Vreau să merg în teritoriu și să ajut organizațiile în campania electorală. Mă îndrept cu gândul spre Bacău, unde sunt născut și unde vreau să ajut organizația. Voi activa și în București. Voi încerca să promovez mesajul economic liberal de dreapta în spațiul public, pentru a putea înțelege mai clar că în acest moment singurul partid care sprijină cu adevărat sectorul privat este PNL și că toate informațiile contrare sunt de fapt incorecte”, a declarat Cataramă…