Comisia încheie în mod oficial MCV pentru România și Bulgaria
Comisia Europeană închide vineri în mod oficial Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) pentru Bulgaria și România, introdus în 2007, la aderarea Bulgariei și a României la Uniunea Europeană.
MCV a fost inițiat ca o măsură tranzitorie menită să faciliteze realizarea de progrese în domeniul reformei sistemului de justiție și în cel al măsurilor anticorupție, precum și în ceea ce privește criminalitatea organizată, în cazul Bulgariei.
Comisia a anunțat vineri că abrogă cele două decizii prin care a fost instituit acest mecanism.
”Permiteți-mi să felicit Bulgaria și România pentru progresele importante realizate de la aderarea lor la UE! Statul de drept este una dintre valorile fundamentale pe care le împărtășim cu toții, la nivelul Uniunii, și ambele state membre au avansat considerabil în acest domeniu, realizând reforme importante în toți acești ani. Astăzi, a sosit momentul să recunoaștem aceste eforturi, punând capăt…