Cele mai banale obiecte din casă îți pot afecta semnalul Wi-Fi. Ce recomandă specialiștii
- Cuptoarele cu microunde vechi și alte aparate electronice pot interfera cu semnalul Wi-Fi, mai ales dacă rețeaua folosește banda de 2,4 GHz.
- Acvariile, pereții groși din beton sau cărămidă și alte obstacole pot slăbi semnalul Wi-Fi, creând zone fără acoperire în locuință.
- Mutarea routerului într-o poziție centrală și utilizarea unui extender ori a unui sistem mesh pot asigura o conexiune Wi-Fi mai stabilă.
Wi-Fi-ul a devenit indispensabil în viața de zi cu zi, însă puțini știu că unele obiecte banale din casă îi pot afecta semnificativ performanța. De la cuptoarele cu microunde și acvarii până la pereții groși din beton, toate pot slăbi semnalul și pot încetini conexiunea la internet.
Una dintre cele mai cunoscute surse de interferență este cuptorul cu microunde. Acesta funcționează pe frecvența de 2,4 GHz, aceeași utilizată de multe rețele Wi-Fi și dispozitive Bluetooth. Dacă aparatul este vechi…
