Alegeri europene: între imperativul noii generații și „toate-s vechi și nouă toate”

0

Articol semnat de Mihaela-Alexandra Tudor, profesor univ. dr., specialist în media, politică și religie la Universitatea Paul Valéry Montpellier 3, Franța.

Joi, 23 mai, la televiziunea publică franceză, France
2, a avut loc o confruntare ce poate fi calificată drept istorică pentru politica
franceză, dar și europeană și mondială, dat fiind că Franța este a două putere economică
a UE, a șaptea putere economică mondială și a treia putere diplomatică mondială.
Este vorba despre dezbaterea dintre Gabriel Attal, prim-ministrul Franței și susținător
împreună cu Emmanuel Macron al listei Renaissance pentru europene, condusă
de Valérie Hayer, și Jordan Bardella, președintele Rassemblement National-RNși capul de listă al acestui partid pentru alegerile europene din 9 iunie.

Dezbaterea, prilejuită de campania pentru alegerile
europene, a fost cu o miză mai adâncă. În primul rând, pentru că, deși în mod simetric,
ea ar fi trebuit să-i pună…

Citeşte mai mult