AFIR a transmis Comisiei Europene decontarea de fonduri UE în valoare de peste 200 mil. lei
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a transmis Comisiei Europene declarația de cheltuieli pentru decontarea fondurilor europene în valoare de 202,8 milioane de euro.
Această sumă reprezintă contravaloarea plăților acordate din bugetul național în primul trimestru al anului 2023 către fermieri, procesatori, antreprenori și autorități publice care au realizat investiții în agricultură și dezvoltare rurală, dar și pentru măsurile de mediu și climă.
Documentul transmis Comisiei Europene cuprinde totalul plăților efectuate de AFIR în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2023 către beneficiarii proiectelor de investiții și ai plăților directe și compensatorii. Plățile efectuate provin din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), respectiv suma 192,6 milioane de euro (192.643.697,57 €), precum și din Instrumentul de Redresare al Uniunii Europene (EURI) cu valoarea de 10,2 milioane de euro (10.176.976,09…
