AFD „pecetluiește” ascensiunea extremei drepte în Europa
Alegerile organizate din Bavaria și Hessa s-au dovedit catastrofale pentru cele trei partide ale coaliției de guvernământ din Germania, notează publicația elenă Naftemporiki.
Social-democrații (SPD) cancelarului Olaf Scholz, cândva cea mai puternică forță din landul Hessa, au înregistrat cea mai puternică înfrângere suferită vreodată, iar în Bavaria, procentul SPD a fost de doar 8,5%. În același timp, Verzii au înregistrat și ei pierderi mari, în timp ce FDP – al treilea partid din coaliția de guvernământ nu a reușit să treacă pragul de 5% în Bavaria pentru a obține mandate în parlamentul local, iar în Hessa au reușit la limită.
În ambele landuri, Uniunea Creștin-Democrată/Creștin-Socială (CDU/CSU) s-a situat pe primul loc, dar surpriza a venit din partea extremei drepte Alternativa pentru Germania (AfD), care s-a afirmat ca a doua forță în Hessa, crescându-și semnificativ procentele.
Și în Bavaria, „Alegătorii liberi” de…