Coaliția anunță candidatul la Primăria Capitalei. Ciucă: Cîrstoiu are un anumit grad de notorietate
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că, în ședința Coaliției de luni, se va o decizie privind un candidat comun PNL – PSD la Primăria Capitalei, iar acesta va fi anunțat bucureștenilor.
„Încă nu avem o concluzie, vom avea o Coaliție în această după-amiază. În Coaliție am discutat, încă de la început, că avem nevoie de un proiect pentru București și de o echipă. Ca atare, că va fi domnul doctor (Cătălin Cîrstoiu – n.r.), că vom avea și parte din echipa dumnealui cu care se va angaja în această campanie electorală, vom decide în această după-amiază. Important este (…) să venim cu decizia în care credem cu toții și pe care o considerăm că va fi cât se poate de eficientă pentru București și pentru bucureșteni. Am discutat că avem nevoie de un candidat comun, de o susținere comună pe un proiect comun”, a precizat Nicolae Ciucă, la Senat, citat de Agerpres.
El a arătat că PNL și PSD „au nevoie de o persoană care de-a…
