🚨 SUA și Ucraina anunță progrese, după discuțiile de la Geneva. Negociatorii au elaborat un „cadru de pace actualizat și perfecționat”, anunță Casa Albă
Financial Times dezvăluie că, în urma negocierilor de la Geneva, planul de pace al lui Donald Trump pe Ucraina a fost redus de la 28 de puncte la 19 puncte.
Oficialii americani și ucraineni au raportat progrese în eforturile de a pune capăt războiului cu Rusia după discuțiile de la Geneva, dar nu au oferit detalii despre modul în care urmau să fie rezolvate unele dezacorduri profunde dintre Moscova și Kiev.
Într-o declarație făcută reporterilor după o zi de negocieri cu oficiali ucraineni și europeni, secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că s-au înregistrat progrese „enorme”.
„Sunt foarte optimist că vom ajunge acolo într-un interval de timp foarte rezonabil”, a adăugat el.
Rubio a declarat duminică că discuțiile vor continua. „Nu vreau să declar victoria sau finalitatea aici. Mai sunt încă multe de făcut”, a spus el.
Negocierile de duminică au dus la reducerea planului de pace la 19 puncte, față de cele 28 inițiale, au…
