Un bariton de 29 de ani din Cluj a cântat „Nunta lui Figaro” în timp ce era operat pe creier pentru îndepărtarea unei tumori
Ștefan, bariton al Filarmonicii din Cluj, membru al corului „Anastasios”, a fost operat pe creier și i s-a îndepărtat o tumoră în timp ce cântase „Nunta lui Figaro”. Pacientul în vârstă de 29 de ani a ținut un adevărat recital în timp ce era supus procedurii „awake surgery” pentru ca medicul Iustinian Simion să-i verifice efectele asupra centrului vorbirii.
Tânărul avea o tumoră care i-a invadat partea stângă a creierului, pe aria motorie și cea a vorbirii. Neurochirurgul care l-a operat este fondatorul corului bizantin din care pacientul face parte.
„Am aflat seara la 11 şi dimineaţa i-am scris. În cinci minute, dânsul mi-a răspuns. Eu cu domnul doctor ne ştim de vreo şapte, opt ani. Cântăm împreună, comunicăm frecvent”, a povestit Ştefan, cântăreţ al Filarmonicii din Cluj, pentru Observator News.
Operația pe creier s-a realizat în timp ce pacientul era treaz.
„Am adormit bolnavul, am ajuns la tumoră şi în…
