Trump l-a asigurat pe Netanyahu că va sprijini atacurile Israelului asupra Iranului dacă negocierile nucleare eșuează

0

Donald Trump l-a asigurat pe prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timpul vizitei acestuia de la Mar-a-Lago din decembrie, că Statele Unite vor sprijini atacurile israeliene asupra programului de rachete balistice al Iranului dacă nu se ajunge la un acord între Washington și Teheran cu privire la programul nuclear, au anunțat două surse familiarizate cu situația pentru CBS News.

Trump a precizat că susținerea militară este condiționată de incapacitatea de a ajunge la un „acord bun” cu Iranul, care să includă nu doar programul nuclear, ci și limitarea drastică a rachetelor balistice. Discuțiile interne de la Washington, care au implicat oficiali militari și de informații, s-au concentrat pe modul în care SUA ar putea asista Israelul, incluzând realimentarea în aer a aeronavelor și obținerea permisiunilor de survol peste țări terțe.

Citeşte mai mult