România trimite ajutoare în Siria. Vor fi trimise haine, dar și produse alimentare / Decizia CNSU

România va trimite mai multe ajutoare în Siria, pentru a ajuta victimele cutremurelor de luni. Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat, joi, o hotărâre în acest sens.
„Dată fiind situația generată de cutremurul produs în data de 6 februarie 2023, în Siria, respectiv, solicitarea Republicii Arabe Siriene, prin Mecanismul European de Protecție Civilă, pentru acordarea de asistență internațională, în urma consultării cu președintele României, Klaus Iohannis, astăzi, 9.02.2023, premierul României, Nicolae-Ionel Ciucă a convocat, în sistem hibrid, Comitetul Național pentru Situații de Urgență, hotărârea nou adoptată urmărind de o manieră prioritară sprijinirea Republicii Arabe Siriene, prin: bunuri materiale ce constau în mai multe tipuri de produse de cazarmament, îmbrăcăminte dar și produse alimentare, conserve. Acestea vor puse la dispoziție de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale.
Detaliile privind efectuarea transportului materialelor se stabilesc între Departamentul pentru Situații de Urgență și Comisia Europeană iar transportul se realizează pe cale aeriană cu sprijinul logistic al Ministerului Apărării Naționale sau din alte surse, în funcție de necesități.