Parlamentul britanic a adoptat proiectul care prevede expulzarea migranților în Rwanda

0
Parlamentul britanic a adoptat proiectul care prevede expulzarea migranților în Rwanda

Parlamentul Marii Britanii a adoptat, în noaptea de luni spre marți, proiectul de lege care le permite autorităților să expulzeze în Rwanda solicitanții de azil care au intrat ilegal în Regat, până la soluționarea solicitărilor acestora.

Adoptarea actului normativ vine după o serie de controverse și dispute între Camera Superioară și Camera Inferioară, în contextul în care prima era reticentă față de propunerea legislativă.

Proiectul a fost anunțat acum doi ani de Guvernul conservator al lui Rishi Sunak și prezentat ca fiind o măsură dedicată combaterii migrației ilegale.

Prin acest proiect, Guvernul își propune să îi trimită în Rwanda pe migranții care sosesc ilegal în țară, mai ales pe cei care ajung în Regat cu ajutorul bărcilor gonflabile, traversând Canalul Mânecii.

Proiectul, susținut și de Rwanda

Proiectul a fost prezentat după semnarea unor înțelegeri între Londra și Kigali, prin care Marea Britanie va vira sume…

Citeşte mai mult