Omul care îi face pe israelieni să uite de rachete și alarme arătându-le frumusețile României. MĂRTURII despre atacul care îi putea distruge casa
Una dintre multele rachete trimise de gruparea teroristă Hezbollah asupra Israelului, în ultima perioadă, a aterizat la 500 de metri de locuința lui Michael Koren, aflată la 25 de kilometri nord-est de Tel Aviv. Deși recunoaște că nu este o persoană care să se panicheze ușor, de această dată s-a speriat, primul impuls fiind să iasă repede din adăpostul în care se ascunsese împreună cu soția, pentru a vedea dacă s-au spart geamurile.
Michael Koren, cetățean israelian de origine română, mărturisește, într-un interviu în exclusivitate pentru Gândul, că deși solidaritatea isrelienilor în fața dușmanului comun a rămas în picioare, nu este deloc simplu să trăiești și să treci prin toate stările posibile și imposibile pe care ți le dă faptul că, oricând, la orice oră din zi și din noapte, sunt trimise rachete, se aud bubuituri și zgomote care te fac să te gândești la tot ceea ce este mai rău.
Fără să se plângă prea mult,…
