MOTIVUL pentru care o femeie care a născut într-o parcare din Germania a refuzat orice ajutor medical și să-și spună numele

0
MOTIVUL pentru care o femeie care a născut într-o parcare din Germania a refuzat orice ajutor medical și să-și spună numele

O tânără de 31 de ani a născut, marți, într-o parcare din Germania, dar apoi a refuzat orice ajutor medical, deși pierduse mult sânge, și nici nu a vrut să-și spună numele în fața polițiștilor, potrivit postului de radio regional german Südwestrundfunk, citat de Adevărul.

La un moment dat, femeia a devenit chiar recalcitrantă, refuzând categoric transportul la spital. Până la urmă, polițiștii au reușit s-o identifice și abia atunci au înțeles de ce se împotrivea oricărei acțiuni a autorităților.

Femeia era dată în urmărie, trei procurori diferiți fiind pe urmele ei, dar autoritățile nu au precizat din ce motive. Într-un final, polițiștii au dus-o pe femeie la un spital, dar sub constrângere, și din fericire bebelușul și mama lui nu au avut de suferit de pe urma acestei întâmplări.

Biroul de asistență socială pentru tineret È™i un tribunal vor decide acum ce se va întâmpla cu copilul, în timp ce PoliÈ›ia investighează…

CiteÅŸte mai mult