”Menținem angajamentul de a ne asigura că grupul Hamas nu va mai guverna”
Israelul nu a informat Statele Unite despre data unei intervenții militare în orașul Rafah, a declarat marți seară secretarul de Stat american, Antony Blinken, avertizând asupra consecințelor unei ofensive majore, dar reiterând obiectivul înlăturării de la putere a mișcării islamiste Hamas.
”Referitor la Rafah, nu cunoaștem data lansării unei operațiuni în Rafah, cel puțin nu am fost informați de israelieni, dimpotrivă, avem discuții în curs cu Israelul despre oportunitatea unei operațiuni în Rafah. Președintele a fost foarte clar în legătură cu preocupările noastre profunde privind abilitatea Israelului de a muta civilii în afara zonelor de risc, de a le acorda asistență și de a efectua o operațiune majoră care să nu rănească civilii, copiii, femeile, bărbații”, a afirmat Antony Blinken, într-o conferință de presă organizată la Washington alături de ministrul britanic de Externe, David Cameron.
”Menținem angajamentul de a…
