Maria Dănilă e prima româncă care a urcat pe vârful Kanchenjunga
- Maria Dănilă a urcat muntele cu oxigen suplimentar și cu sprijinul șerpașilor.
- Kanchenjunga este al treilea cel mai înalt vârf din lume.
- Este primul optmiar care i-a oferit Mariei priveliștea completă de pe acoperișul lumii.
Maria Dănilă, alpinistă a Clubului Alpin Român, a scris istorie pentru România în Himalaya. Pe 23 mai, la ora 6:30 dimineața, a atins vârful Kanchenjunga de 8.586 m, al treilea cel mai înalt munte din lume. Este prima româncă ajunsă aici, cu sprijinul echipei Imagine Nepal.
Ce ai simțit în clipa în care ai văzut lumea de la 8.586 de metri?
Maria Dănilă: „Deși a fost al treilea vârf de 8.000 de metri pe care urc, este primul pe care am reușit să văd priveliștea, pe cealalte două fiind ceață. Urcarea a durat 11 ore, nu mi s-a părut chiar atât de grea, însă mi s-a părut mai grea coborârea și faptul că muntele are foarte multe traversuri. Am simțit bucurie și o ușurare, dar totuși îngrijorare pentru coborâre. Vârful…
