Israelul își vrea ostaticii înapoi. Cum „se joacă” teroriștii Hamas cu mintea și sufletul oamenilor. Maximillian Katz: „Au o plăcere diabolică”

0

Maximillian Katz – directorul Centrului pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului, dar și vicepreședintele Asociației Sioniste din România – a vorbit – într-un interviu acordat Gândul, despre posbililitatea unui nou armistițiu cu Hamasul, propus de Israel, pentru care eliberarea ostaticilor este ținta prioritară. Interlocutorul Gândul susține însă că negocierile care se poartă acum pot exploda, pot fi destabilizate sau pot înceta, în condițiile în care teroriștii Hamas continuă să-și bată joc de ostatici, dar și de negocierile în sine. 

La două luni de când gruparea teroristă a comis pe 7 octombrie – în acea „sâmbătă neagră” – acte de-o violență abjectă, un adevărat masacru împotriva israelienilor și după bombardamente și operațiuni militare ale armatei israeliene în Fâșia Gaza apar informații despre negocieri intense care ar putea duce la o nouă încetare a focului în Gaza.

Reamintim că aproximativ…

Citeşte mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *