Haos și violențe în Mexic după moartea lui „El Mencho” în urma raidului armatei. Orașele arată ca după război
Violențele din Mexic au escaladat în toată țara, cu incendii majore, blocaje rutiere și ciocniri ale cartelurilor de droguri cu forțele de ordine după moartea lui Nemesio Rubén Oseguera Cervantes, poreclit El Mencho, considerat liderul Cartelului Jalisco Noua Generație (CJNG) și unul dintre cei mai căutați traficanți de droguri din lume. Operațiunea împotriva lui El Mencho a avut loc în contextul unei presiuni crescânde din partea administrației Trump împotriva cartelurilor mexicane.
El Mencho, unul dintre cei mai căutați traficanți din lume
Nemesio Rubén Oseguera Cervantes era căutat de mult timp de către autoritățile mexicane. În 2018, Procurorul General al Mexicului a oferit 30 de milioane de pesos (1,7 milioane USD) pentru informații care ar fi dus la arestarea sa. De asemenea, Oseguera era căutat și de autoritățile din SUA, care ofereau și ele o recompensă…
