Guvernul Netanyahu nu a stabilit încă modalitatea de ripostă contra Iranului /Israelul continuă consultările STRATEGICE cu SUA
Guvernul Benjamin Netanyahu nu a stabilit încă modalitatea de ripostă împotriva Iranului, discuțiile continuând cu Statele Unite la nivel strategic, afirmă surse guvernamentale de la Ierusalim.
Cabinetul de securitate condus de premierul Benjamin Netanyahu s-a întrunit joi seară pentru a discuta despre opțiunile de ripostă contra Iranului.
”Nu a fost luată nicio decizie majoră. Israelul continuă coordonarea cu Statele Unite asupra modalităților de ripostă și a chestiunilor strategice”, a declarat vineri un oficial guvernamental israelian, citat, sub protecția anonimatului, de cotidianul The Times of Israel.
Premierul Benjamin Netanyahu urmează să autorizeze deplasarea la Washington a ministrului Apărării, Yoav Gallant, care va avea discuții cu secretarul american al Apărării, Lloyd Austin. Yoav Gallant a avertizat că Israelul pregătește un atac ”mortal, precis și surprinzător” împotriva Iranului.
