Fost violonist, condamnat la 8 ani de închisoare, după ce și-a sechestrat soția pentru avere

Scene incredibile au avut loc, în decurs de trei ani, în casa unui fost violonist român de la un teatru din Italia. Și-a adus amanta în casă, chiar în timp ce soția lui, cu 20 de ani mai în vârstă, era sechestrată și drogată. Pentru faptele lui, bărbatul a fost condamnat la ani grei de închisoare.
Valentin Furtună, fost violonist la Opera din Cagliari, Italia, a fost condamnat definitiv la opt ani de închisoare, după ce și-a maltratat și sechestrat soția, pentru a-i lua moștenirea. Avocatul artistului susține, în continuare, că el este nevinovat și spune că va contesta sentința la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Valentin Furtuna, 67 de ani, a lucrat ca violonist la Teatrul Liric din Cagliari, Italia. Judecătorii din peninsulă l-au găsit vinovat în procesul în care a fost acuzat de faptul că, din 2013 până în 2016, și-a sechestrat și drogat soția, cu 20 de ani mai în vârstă decât el, pentru a o determina să îi lase prin…