Cursul valutar este „personalitatea” anului 2023
- Cursul valutar este singurul care dă dovadă de stabilitate în acest an.
- De la 1 ianuare 2020 până în octombrie 2023, inflația cumulată a fost de 33,7%.
- Banca Națională a declarat că va folosi stabilitatea cursului ca ancoră împotriva crizelor.
De aproape patru ani suntem într-o criză continuă. Trei ani de pandemie, aproape doi ani de război la graniţă, plus un an şi jumătate de inflaţie. Lista continuă cu creşterea exponenţială a dobânzilor. Așadar, cine dă dovadă de stabilitate? Ei bine, cursul valutar leu/euro…„Banca Națională a declarat foarte clar că vrea o stabilitate a cursului valutar”, spune Cristian Hostiuc, director editorial Ziarul Financiar.
Căror fapte se datorează stabilitatea cursului valutar leu/euro?
„Din punct de vedere tehnic, intrărilor de valută. În România au fost intrări de valută din mai multe părți, respectiv fonduri europene, investitori străini care au cumpărat titluri de stat românești, investiții…
