Coreea de Nord și Rusia semnează un nou acord pentru EXTINDEREA cooperării
Coreea de Nord și Rusia au ajuns la un nou acord pentru extinderea cooperării economice, în urma discuțiilor la nivel înalt de la Phenian, a anunțat presa de stat nord-coreeană.
Agenția Centrală de Știri din Coreea de Nord nu a oferit detalii despre acordul semnat între înalții oficiali coreeni din domeniul comerțului și o delegație rusă condusă de Alexandr Kozlov, ministrul Resurselor Naturale și Ecologiei din Rusia, conform Associated Press.
Agenția rusă de știri Tass a anunțat că s-a convenit să se sporească numărul de zboruri charter între cele două țări pentru a promova turismul.
În timpul vizitei sale în Coreea de Nord, Alexandr Kozlov s-a întâlnit cu liderul Kim Jong Un și cu principalul oficial din domeniul economic, premierul Kim Tok Hun.
În timpul vizitei lui Kozlov, președintele rus Vladimir Putin a dăruit Grădinii Zoologice Centrale din Phenian peste 70 de animale, inclusiv lei, urși și mai multe specii de păsări,…
