Bornele de pe Piatra Secuiului au fost vandalizate din nou în culorile Ungariei. Precedentul a fost comis în onoarea președintelui Ungariei
Cele două borne din beton, aflate pe masivul montan Piatra Secuiului, la o altitudine de peste 1000 de metri, au fost vopsite din nou în culorile naționale ale Ungariei. Precedentul a fost comis după ce preşedinta Ungariei, Katalin Novak, s-a fotografiat în 21 mai 2022, cu ocazia unei vizite efectuate în România. Ulterior, bornele au fost revopsite în tricolorul nostru.
Draparea celor două borne în tricolorul Românie și Ungariei a devenit în timp o dispută de la distanță între români și maghiari, fiind colorate periodic în culorile steagurilor celor două țări.
Preşedintele Ungariei, Katalin Novak, selfie cu piatra de hotar
Disputa a căpătat o conotaţie politică după ce preşedintele Ungariei, Katalin Novak, s-a fotografiat în 21 mai 2022, cu ocazia unei vizite efectuate în România, lângă una dintre cele două borne ce era vopsită în culorile naţionale maghiare. Ulterior, cele două borne au fost revopsite în roşu, galben şi albastru….
