”Atenția lumii este focalizată pe Gaza, Ucraina poate deveni un nou Afganistan”
Conflictul dintre Israel și gruparea teroristă Hamas atrage atenția întregii lumi, focarul din ce în ce mai tensionat din Orientul Mijlociu mutând atenția de la războiul din Ucraina.
În astfel de condiții, soldații ucraineni se tem că lupta lor ar putea fi ”uitată” de comunitatea internațională și vor fi nevoiți să facă față, lispsiți de sprijinul logistic necesar, unor ”valuri nesfârșite de ruși”.
Un reportaj realizat de The Moscow Times pe linia frontului scoate în evidență aceste temeri ale unor luptători ucraineni care înțeleg conotațiile conflictului din Orientul Mijlociu, însă trăiesc și teama că invazia Federației Ruse ar putea, din nefericire, să treacă în plan secund.
În regiunea Zaporojie, unul dintre soldații ucraineni – care a insistat să fie prezentat doar cu ”numele de război”, Kaneki – conduce o camionetă, fumează o țigară într-unul dintre puținele momente de liniște, și spune că acest…