Camera Deputaților, ținta hackerilor din cauza unui angajat care a lucrat remote
Ministrul Digitalizarii, Bogdan Ivan, a precizat vineri, la finalul ședinței de Guvern, că breșa de securitate cibernetică de la Camera Deputaților a fost cauzată de un angajat care, în perioada pandemiei, lucra remote pe un dispozitiv personal.
„Din datele preliminare, pentru că raportul final nu s-a redactat încă și nici nu l-am primit, a fost vorba de o eroare umană. Un angajat care, în perioada pandemiei, lucra remote a folosit un dispozitiv personal care a fost la un moment dat conectat la rețeaua informatică a Camerei Deputaților, un laptop”, a spus ministrul.
Ivan a vorbit și despre faptul se pregătesc „niște reguli foarte clare și asumate pe persoană fizică de către fiecare dintre cei responsabili”.
„Exemple de reguli. Unu, fără să pot să conectez un dispozitiv personal la acea rețea internă a instituției publice. Doi, să nu poți să accesezi, dacă nu este cazul, adresa personală de mail sau alte conturi de pe anumite site-uri care pot să…
