Ministerul Educației și sindicatele vor lucra de marți pentru „eliminarea inechităților salariale”
Programele de susținere a preșcolarilor, elevilor și studenților, derularea investițiilor în educație și eliminarea inechităților salariale au fost subiectele discutate astăzi de premierul Marcel Ciolacu cu reprezentanții sindicatelor din educație.
”Facem tot ce ne-am asumat în domeniul educației pentru a ajuta copiii să meargă la școală în condiții cât mai bune și să oferim tuturor șansa la educație. Deopotrivă, suntem preocupați să avem cadre didactice motivate, iar în acest sens avem în vedere îndreptarea inechităților salariale într-un termen cât mai scurt”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, citat într-un comunicat de presă.
În cadrul consultărilor de luni de la Palatul Victoria, prim-ministrul și reprezentanții sindicatelor au analizat stadiul implementării programelor din educație, care îi au drept beneficiari direcți pe copiii din învățământul preuniversitar, precum și pe studenți, cu accent asupra celor destinate…
