Trei dintre fiii lui Ali Khamenei au participat la funeraliile fostului Lider Suprem al Iranului. Mojtaba Khamenei, succesorul său, nu a fost prezent la ceremonie
Trei dintre fiii ayatollahului Ali Khamenei au participat duminică la rugăciunile funerare organizate la Teheran. Mostafa, Meysam și Masoud Khamenei au fost filmați de televiziunea de stat în timp ce se rugau în spatele sicriului liderului iranian și al altor patru membri ai familiei.
Mojtaba Khamenei, care este succesorul tatălui său în funcția de lider suprem al Iranului, nu a fost prezent la ceremonie. Până în prezent, nu au fost publicate imagini cu acesta după atacul SUA- Israel din 28 februarie, în care au murit Ali Khamenei și alți membri ai familiei.
Potrivit unor surse apropiate cercului său, citate de Reuters, Mojtaba Khamenei a suferit răni la nivelul feței și la unul sau la ambele picioare în urma atacului.
Sicriul lui Ali Khamenei a fost expus sâmbătă în aer liber, sub un capac de sticlă, alături de sicriele fiicei sale, ginerelui, nurorii și nepoatei sale în vârstă de 14 luni.
Donald Trump a declarat pentru Axios că…
