Guvernul a adoptat ordonanța care prevede reduceri la impozite în cazul persoanelor cu handicap
Guvernul a adoptat vineri Ordonanța de Urgență care prevede reduceri de 15% și 25% la impozitele pentru clădirile vechi și reduceri de până la 50% a impozitelor pentru clădiri și mașini datorate de persoanele cu handicap.
De asemenea, Guvernul a decis că pentru anul 2026 autoritățile publice locale pot reveni, în termen de 15 zile, asupra hotărârilor de mărire a impozitelor și taxelor locale, pe care le pot reduce, urmând ca sumele majorate plătite deja de contribuabili să fie considerate în contul obligațiilor fiscale restante sau viitoare ori să le fie restituite conform legii, potrivit News.ro
Potrivit OUG adoptată de guvern în ședința de vineri, în cazul clădirii folosite ca domiciliu, aflată în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap grav și a reprezentanților legali, pe perioada îngrijirii, supravegherii și întreținerii acestora, precum și al terenului aferent acesteia impozitul se reduce cu 50%, iar în cazul persoanelor…
