Cea mai mare pensie din România a scăzut cu aproape 2.000 de euro
Cea mai mare pensie din România depășea în luna iulie suma de 98.000 de lei net (19.600 de euro).
În luna august, după ce Guvernul a impus plata contribuției la sănătate, în cuantum de 10%, cea mai mare pensie din sistemul public a scăzut cu 9.506 lei, ajungând, astfel, la valoarea netă de 88.558 lei (17.700 de euro), arată datele obținute de News.ro din surse guvernamentale.
Primele 10 pensii din România depășesc valoarea netă de 10.000 de euro lunar și toate au fost obținute pe bază de contributivitate. Persoanele care încasează aceste sume au activat în sistemul bancar și în domeniul asigurărilor, susțin sursele citate.
În luna iulie, cea mai mare pensie din țară avea o valoare brută de 108.627 lei. Conform legii, primii 3.000 de lei din orice pensie nu se impozitează. Așadar, pentru a obține valoarea netă, din această sumă se scădeau 3.000 de lei, apoi se aplica un impozit de 10% pe suma rămasă. Rezulta o pensie de 98.064 lei net…
