RetuRO a deschis al treilea Centru de numărare și sortare a ambalajelor, la Brașov
Un al treilea Centru regional RetuRO de numărare și sortare a ambalajelor de tip PET, doză și sticlă a fost deschis luni la Brașov.
Centrul, parte din Sistemul de Garanție-Returnare este cel prin intermediul căruia cumpărătorii își recuperează garanția de 50 de bani atunci când înapoiază sticla, ambalajul de plastic sau de aluminiu.
Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) a devenit funcțional începând cu data de 30 noiembrie 2023, când au apărut pe piață noile ambalaje care fac parte din program. Ele sunt marcate distinct, cu logo-ul Ambalaj cu Garanție. Până în iunie 2024, vor fi colectate și ambalajele fără simbolul programului.
În primele trei luni de funcționare a Sistemului de Garanție-Returnare, au fost puse pe piață peste 220 de milioane de ambalaje SGR.
„În acest moment, un astfel de sistem este implementat în 41 de țări la nivel mondial și în 15 țări europene, printre care și România. Studiile de caz arată că în țările în…
