Motivul pentru care toate zborurile din Statele Unite au fost suspendate timp de patru ore. Un fir de cupru vechi a dat peste cap mii de curse aeriene
Casa Albă a oferit sâmbătă mai multe detalii despre problema care a dus la defectarea echipamentelor de control al traficului aerian vineri, când toate zborurile la nivel național au fost suspendate pentru aproximativ 4 ore, relatează BBC
Zborurile în și din SUA au fost reluate sâmbătă, după cea mai lungă întrerupere de la atacurile din 11 septembrie 2001. Este a doua oară în istoria recentă când sunt suspendate la nivel naţional toate decolările.
Secretarul pentru transporturi, Sean Duffy, a declarat că un contractor a efectuat o operațiune de rutină într-un turn de control al traficului pentru a înlocui o secțiune din rețeaua învechită, care funcționa pe cabluri de cupru, cu un cablu modern din fibră de sticlă.
În timpul lucrărilor de mentenanță, noua conexiune și un router înlocuit au „inundat” cu date și au suprasolicitat…

